IFN-urile sau puțin mai clar, Instituțiile Financiare Nebancare, sunt entități, altele decât instituțiile de credit (băncile), ce desfășoară o activitate de creditare cu titlu profesional, în condițiile stabilite de lege.
Mai exact, IFN-urile se pot ocupa de următoarele tipuri de activități:
Serviciile de creditare oferite de IFN-uri au la bază principii asemănătoare unui credit bancar clasic, cu o diferență clară legată de rapiditatea cu care creditul este acordat. Iată deci unul din principalele motive pentru care foarte multe persoane încep să apeleze la un astfel de credit rapid, în defavoarea unui credit clasic.
Un alt avantaj important al creditelor acordate de IFN-uri este dat de faptul că solicitarea, acordarea și obținerea banilor se poate face în totalitate online, fără deplasare și stat la cozi. La toate acestea se adaugă și numărul redus de documente necesare pentru acordarea unui credit:
În linii generale, scopul creditelor IFN este de a simplifica procesul lung de împrumut și de a veni în ajutorul celor care au nevoie urgentă de o sumă mare de bani.
În situațiile în care ai nevoie rapid de o sumă de bani și nu dorești sau nu poți apela la ajutorul cunoscuților, poți solicita un credit IFN. În cazul creditelor oferite de IFN-uri rapiditatea este un cuvânt cheie: analiza dosarului care presupune evaluarea și verificarea actelor, dar și semnarea contractelor, nu durează mai mult de șapte zile pentru creditele ipotecare nebancare și scade până la câteva minute pentru creditele de nevoi personale. Acest tip de credit este gândit special pentru urgențe financiare și alte situații în care este nevoie de sume de bani, rapid, fără complicații birocratice.
Din cauza faptului că procedurile și normele băncilor sunt mult mai puțin flexibile decât cele ale IFN-urilor, acestea oferă împrumuturi mult mai greu. Spre exemplu, la bancă pentru a încheia un contract de creditare, vei avea nevoie de un dosar complet care poate cuprinde adeverința de salariu, fișa fiscală pentru dovada veniturilor obținute în anul anterior, actul de identitate, actul de căsătorie, dacă este cazul, și un raport emis de către Biroul de Credit care atestă faptul că nu ești un rău-platnic.
Este totuși necesar să menționăm că sumele care pot fi împrumutate în cazul unui credit IFN sunt mai mici decât cele oferite de un credit bancar. În plus, perioada de rambursare este în general mai scurtă, de la 15 zile până la 2 ani. În cazul băncilor, perioada de rambursare poate crește până la 5 ani, în funcție de suma împrumutată și tipul de credit.
Iată câteva informații despre Creditul IFN de la Mai Mai Credit. Pentru că știm că ai nevoie să parcurgi rapid informațiile esențiale, mai jos le poți găsi prezentate pas cu pas:
Poți obține Creditul IFN de la Mai Mai Credit oricând, de oriunde. Din confortul casei sau din locul unde ești când apare o nevoie urgentă: la Mai Mai Credit ai net, ai banii!
Poți, de asemenea, obține creditul chiar și în 10 minute, printr-un proces simplu de gestionat și rapid:
Oferta pe care ți-o facem prin Creditul IFN de la Mai Mai Credit este una flexibilă: mai mult chiar, o mai poți modifica chiar și după aprobarea liniei de credit.
În ceea ce privește rambursarea sumei solicitate, iți este prezentat un singur cost, dobânda, pentru a înțelege foarte ușor cât și ce plătești înapoi.
Și pentru că am vorbit de flexibilitatea și claritatea Creditul IFN de la Mai Mai Credit, mai sunt câteva avantaje care te vor convinge să alegi această variantă.
Având în vedere numărul din ce în ce mai mare de produse financiare noi, gama de soluții pe care o ai la dispoziție în acest moment este foarte variată. Sperăm că acest articol îți va fi de folos în înțelegerea diferenței dintre instituțiile financiare nebancare (IFN-uri), care sunt organizate pe baza unor reguli diferite față de cele ale băncilor, și instituțiile bancare clasice din România.
MAI mult, ne dorim ca lectura acestui articol să te ajute să îți conturezi reperele de bază ale unei bune educații financiare, bazată pe informații clare și simplu de înțeles.